Treceți la conținutul principal

furtuna de nisip si oportunitati de business

Daca ieri am avut parte de 5 minute de ploaie, azi universul si-a mobilizat toate vanturile si-a trimis o furtuna de nisip cand taman ce-mi curatasem si eu narile de gluten.
Se zguduie geamurile, tremura parabolicele acoperisurilor, spectacolul pungilor de plastic si al bucatilor de carton plutind prin cartier ramane neaplaudat. Mainile sunt prea uscate, ochii ustura. Praful intra peste oameni in casa, se aseaza la masa, le umple gandurile.
Furtuna in nas, in chiloti, in apa de baut.
Toma o sa sangereze din nara dreapta maine maine dimineata. Tao aproape vomita praf.
Pare traumatizant, dar trecem noi si peste asta.
Cum treceti si voi peste nameti si altii peste inundatii.
Pun 10 borcane de varza rosie la murat.
Azi am batut palma cu un supermarket dichisit care o sa-mi primeasca muraturile la raft. E ca un vis.
Distribui cateii de usturoi in borcane; pe unul il rontai sa ma scape de impuritatile pe care furtuna literalmente mi le-a bagat pe nas.
M-am intalnit azi cu vanzatoarea de legume dintr-un cartier in care am trait la un moment dat.
S-a inteles cu politia stradala sa-si vanda ardeii sub un pod asurzitor si plin de noxe de unde sa fuga repede daca apare un control neanuntat. Doar traversand pe sub el poti sa plangi.
M-am oprit s-o pup. Mi-a pupat si ea copiii. Nu ma mai vazuse de 2 ani. Acelasi zambet. A gasit secretul. Vacarmul n-o clatina. Sunt impresionata. Ea imi spune: salutari la omu tau. Tot ala e?
Zambim sub claxoane. Sunt frumoasa azi, stiu.
O las cu legumele ei sub podul plangerii, iar eu intru in supermarketul cartilor de credit si bat palma muraturilor.
Nici nu stiu pentru cine sa plang.


Comentarii

  1. Mi a scapat o lacrima! Cori, te imbratisez cu mare drag de tine si de tot ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  2. super pentru contractul cu magazinul dichisit! sa fie intr-un ceas cu vanzare buna!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet