Treceți la conținutul principal

coincidente negrabite si tihna cu gust de trestie de zahar

in ultimii 12 ani am impletit joburi, am jonglat cu oportunitati sau m-am incorsetat in functii initial convenabile, apoi sufocante. am investigat erori bancare, am citit povesti, am scris ghicitori, am conferentiat, am regizat un experiment teatral, m-am dat dea berbeleacu, am facut teme cu copii, am gatit bomboane de ovaz in cateva scoli ale lumii, am implementat programe educative, am cantat, am facut workshopuri cu mame si bebelusi. m-am ramificat in toate directiile sufletului indiferent de tara, de limba, de bariere.
am devenit mama si l-am amestecat pe toma cu toate nevoile mele creative, astfel ca de colo pana colo ne-am intamplat impreuna, la job si acasa, in parcuri sau in clase, in temeri si in certitudini.
cu a doua sarcina insa am ales sa ma opresc un pic. sa ma dau jos din trenul grijilor pentru lume, in statia grijilor pentru mine.
astfel ca las timpul sa curga cum stie el, nu-l grabesc cu deadelineuri, gatesc cu mai multa dragoste, explorez ingrediente, m-am apucat de cursuri gratuite on-line, plantez flori, vizitez oameni dragi, sunt flexibila.
n-am garantii financiare, n-am rezerve, n-am backupuri materiale. am incredere. merg in directia viselor, imi ascult corpul, il pup pe toma mai des, il cert mai rar. improvizez o rutina zilnica de la care ne abatem cu detasare, daca momentul cere un focus nou.
nemultumirile de circumstanta nu mai apasa ca in zilele stresante. timpul trece cinstit, ieftin dar nepretuit. 
azi am fost in parcul in care urmeaza sa citesc povesti pentru copiii din cartier. mi se pune la dispozitie un chitarist care sa ma ajute sa atrag audienta de partea magica a universului. un baiat talentat, care a invatat sa cante la chitara singur, de pe youtube. un spirit necontaminat.
m-a surprins extraordinar intalnirea cu el. sunt sigura c-o sa fie un proiect bun si abia astept sa expun egiptul la ce nu stia ca-i trebuie.
si ma gandesc ce frumos rasar coincidentele negrabite. cum se leaga colaborarile spontane si cum materialul cade in plan secund ca o eventuala rasplata a unui efort demn de remunerat. si cum nici nu conteaza gradul de fezabilitate al proiectului.
si merg sa celebrez viata inca o data, cinstindu-mi copilul din strada si copilul din pantec cu un suc de trestie de zahar.
ce gust bun are tihna.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet