Treceți la conținutul principal

cea mai grea intrebare

m-a intrebat cand ieseam din supermarket, asa inquisitivo-senin cum umbla el prin viata, mami cand o sa mor nu mai misc? nu mai pot sa fac aaa, sa tip sau ceva?
mi s-au blocat mecanismele sinelui. m-am temut sa expir. mi s-a umplut gura de aer care urla sa iasa la praf, dar nu eram gata sa vorbesc. si cu frica asta ce fac? vizualizez intrebarea sau fug de ea in primul raspuns?
cand murim, ma strecor eu in drama sa nu las copilu singur, corpul se opreste. noi traim intr-un corp fizic, care daca e sanatos s-ar putea sa ne tina mult. adica nu e neaaparat o garantie, dar..
adica sa nu mancam fake, stiu, ma asigura el plictisit de povetele mele anti-zahar.
deci cand murim nu mai respiram?
nu mai respiram ca se opreste corpul care ne-a servit, dar sufletul nu moare niciodata. el sta viu pentru oamenii care ne-au iubit si pe care i-am bucurat.
nu ma intreaba ce e sufletul. iar neintrebarea asta pune liniste peste frica dezbaterii. el stie de unde vin emotiile ca l-am crescut cu inima la vedere.
la scara blocului gasim un soricel mort. zic uite, corpul soricelului asta nu mai misca.
e mort. rosteste el, sa auda cum suna negrul.
urcam scarile iar el ma asigura: am super muschi.
eu intorc placa: fiindca nu mananci prea mult fake.
el se impiedica. de 2 ori. doar ca sa-mi arate ca treaba asta cu ne-fake-ul nu merge asa adusa in orice discutie. ba mai mult incurca atunci cand argumentul iese din sfera usor-explicabilului.
imi vin in minte atatia oameni dragi care au pierdut oameni dragi.
despre mersul lor greu inainte, despre piedicile acceptarii, o sa-i explic poate alta data.
am ajuns in casa. traim. e dintr-o data minunat si suficient.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet