Treceți la conținutul principal

cum am nascut in egipt

mi-am dus sarcina printr-un cairo sufocant, cu un sot mai mult plecat la revolutie decat langa burta mea crescanda.
am mancat aproape numai mango si-am luat in greutate vreo 6,5 kg.
am lucrat pana in ultima saptamana, am facut sport, n-am consumat niciun medicament. am citit mult despre nastere, alaptare, motherhood. ma apucase o nevoie puternica de a elimina tot ne-naturalul din viata mea. incepusem sa-mi fac cosmetice acasa, cu instructiuni de pe net, imi propusesem o nastere naturala, fiindca natural fusese tot parcursul conceptualizarii copilului si dezvoltarea lui armonioasa in casa lui de apa. incepusem sa simt ca doctorul care imi va asista nasterea e un cezariano lover, fiindca cezariana e un business in egipt. costa dublu fata de nasterea naturala, o poti planifica in agenda cu usurinta, fiindca e indusa, iar pentru doctor efortul dureaza 10 minute.
aici numai femeile sarace mai nasc natural, neintelegand bietele care e norocul lor in tot chinul pe care il suporta.
doamnele care se respecta fac o cezariana decenta, fiindca li s-a spus de pe timpul sarcinii ca e mai safe asa. nimeni nu mai are curajul sa-si asume o nastere naturala. pare o bizarerie cruda, la care nebuna sa fii, sa te supui.
cand ii spuneam doctorului meu ca eu sunt gata sa ma doara, el zambea si-mi zicea: stai sa ajungem acolo, stai sa vedem ce dimensiuni o sa aiba copilul, stai sa vedem cordonul...stai stai stai.
in noaptea facerii, mi-am urmat instructiunile ca la carte si l-am deranjat pe cezariano lover doar cand eram deja dilatata 6,5 cm. l-am anuntat ca eu ma duc sa nasc, la spitalul la ca am stabilit si ca daca vrea sa vina si el, mi-ar fi de folos.
a ajuns la spital la vreo 4 ore de cand discutaseram, timp in care a trebuit sa explic in engleza tuturor egiptenilor lumii ca nu vreau analgezice, ca sunt ok si gata sa imping. ei aveau instructiuni de cezariana, iar eu ma razboiam pentru nastere naturala, cu revolutionaru de tatalutoma la cap, dandu-mi viata intre contractiile la 1 min jumate care imi vlaguiau corpul gata sa se lepede de minunea ce crescuse in el, cu mango.
doctorul meu nu intelegea de ce ma opun cezarianei iar eu nu intelegeam de ce nu ma ajuta sa nasc natural.
am petrecut in dilema asta vreo 8 ore de agonie.
doctorul picior peste picior langa patul meu, gata sa-si scota bisturiul din teaca atunci cand ma las batuta.
n-am tipat, n-am plans. am indurat 8 ore, cu urechea intr-un aparat care monitoriza concomintent bataile inimii mele si cele ale copilului. intre contractii, credeam ca am murit. adormeam jumatate de minut, apoi ma trezea aparatul asta care batea inimile noastre impreuna, a mea si a copilului meu alert- gata sa vada cum arata parintii pe care el si i-a ales in univers.
echipa de anestrezisti astepta semnalul cezariano loverului, iar el pesemne ca zicea: stati ca asta se tine tare. mi-e ca va duceti acasa, ca azi nu anesteziem pe nimeni. stai prietene ca nu asa ne-am inteles. pai si io ce sa fac daca asta nu se vrea taiata?
cand am simtit ca durerile imi iau mintea, am cerut cu ultimul strop de luciditate sa fiu dusa la taiere. am plans 3 lacrimi intelegand ca am pierdut lupta.
tatalutoma mi-a zis: n-ai pierdut nimic. esti cea mai puternica femeie pe care o cunosc. esti inca in lupta. ne vedem cu toma intr-un sfert de ora.
doctorul mi-a zis: esti epuizata. cred ca ai nevoie de anestezie totala. am urlat la el ca vrau sa fiu treaza cand copilul meu vine pe lume, iar el a taiat de pe lista contributia pentru anestezistul general. am stiut. iar el a stiut ca stiu.
l-am auzit pe dragul de toma plangand si mi-am dorit sa-mi golesc mintea de toate gandurile, ca sa pot sa nu uit niciodata primul lui sunet.
m-au intrebat: you want to give him a kiss? iar eu am raspuns incurcata: numai daca el vrea.
am inramat printul batailor inimilor noastre la unison, din momentul in care inca mai speram c-o sa nasc natural.
avem nevoie de moase!
cine nu intelege adevarul asta esential fura viata! o societate care nu-si educa mamele spre miracolul nasterii naturale ramane o societate bolnava la suflet, societatea antidepresivelor fara reteta.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet