joi, 1 decembrie 2016

romanica, ma gandesc la tine

azi e aniversarea romaniei, toma!
ok. raspunde el vadit impresionat si casca lung. unde mergem azi?
ei toma, mergem la gradinita, ca mereu.
e decembrie, doamna de pian o sa stoarca niste jingle bells. hai imbraca-te.
auzi mami, tu chiar ai de gand sa porti esarfa asta intr-una?
nu e problema ta, abund eu de amabilitate.
nici a ta, mi-o intoarce el.
dar a cui? ma mir eu
a nimanui. asta nu e o problema.
asa e toma. mereu ne vaitam prea drevreme. esti un destept. hai odata.
afara ploua. egiptul vede ploaia de 3 ori pe an. radem sub picaturi sa ne ploua pe dinti. e ca la pucioasa! vrea toma sa fie generos. of.
caruta cu legume straluceste si ea sub stropi. negustorul ma invita sa cumpar tot. aleg o rosie carnoasa, un castravete, un ardei semigras, 3 lamai si 4 banane.
la gradinita cant 4 cantece in engleza. strecor si 'saniuta fuge' cu gandul la copilaria mea comunista.
copiii sunt infofoliti in cate 4 straturi de haine. ploaia ii consuma psihic pe egipteni. parintii sunt de 10 ori mai precauti, mai paranoici. telefoanele suna. mis corina, va rog sa-l lasati cu geaca pe el si in clasa. ati vazut ce e afara?
dar in clasa nu ploua, incerc eu sa ajut cu un raspuns smart de care n-are nimeni nevoie. ploua si gata.
ies in curte. stau acolo in ploaie si ma uit in sus. imi fac o lavita tricolora si ma gandesc la ploaia mea de acasa. la fasolea lu mami cu ciolan.
merg la bucatarie si arunc intr-o cratita o ceapa, o rosie, un ardei si-un cartof. cat picteaza copiii 10 brazi, e gata si supa mea crema. supa crema cu ciolan in gand.
la multi ani romanica. sa stralucesti.


joi, 24 noiembrie 2016

discurs

il cert pe toma in taxi: mi-ai cerut fresh de mango, ai baut 3 guri si nu-ti mai trebuie. e scump, e in extra-sezon aproape, dar tie nu-ti pasa. ei, uite ca e ultima data cand te mai ascult. o sa-mi ceri diverse iar eu o sa ma fac ca n-am auzit.
taximetristul: hai madam ca n-o fi asa grav.
eu: lasa bre sa invete ca banii nu vin din pom, ca viata e grea.
el: nu e grea madam, e misto. noi o facem sa para grea. ia zi capitane, cum te cheama si cine te-a suparat?
toma tace. acuzele mele apasa pe constiinta lui in slefuire.
eu: nu vorbeste ca e suparat. ti-am zis ca e grea viata.
el: vezi madam de treaba ca ai copil bun. nu ti-a intors vorba nici macar o data, cat i-ai trancanit tu in engleza treburi serioase.
ajungem la destinatie.
toma: multumesc.
taximetristul: sa traiesti capitane, asa cum ti-o placea tie.

miercuri, 23 noiembrie 2016

cu mana

n-o sa mint. mi-e dor de iarna care vine.
mi-e dor de frigul altora.
mi-e dor de lacrimile care vor sa planga.
imi plac parerile de rau care invita la reconciliere.
imi plac sticlele care nu seamana intre ele, imi plac cutiile, borcanele, imi place sa le vad goale de sensul lor initial si sa le umplu cu nimicurile sensului meu.
imi plac imbratisarile in care stau sa uit cum e timpul spart in secunde care uneori dor ca pietrele si alteori curg ca raurile reci de acasa, fara sa intrebe pe nimeni daca doare cursul.
cu mana mea, frec un nes. cu mana ei, femeia de serviciu ma freaca pe spinare. cu mana lui, toma deseneaza o casa. cu mana lui, tatalutoma isi tine tampla. cu mainile lor mici, copiii zilelor mele lucratoare fauresc lumea.
cu mana lui, taximetristul ma poarta catre o cursa mintita, la finalul careia ii bat obrazul cu mana mintii mele.
nu vreau sa ajung nicaieri cu textul asta.
degetele imi stau in suspensie asteptand sa ma nareze sau sa se inchida.

marți, 15 noiembrie 2016

margica langa margica, of langa of

n-o sa scriu despre cum m-am certat cu soferul uber si cum am coborat platind jumatate din cat afisase aplicatia. nici despre radacinile indiene pe care le beau sa ma revitalizez.
nici despre cum am tratat durerea lu toma de ureche cu ulei de masline si usturoi. mare branza.
nici despre conflictele de interese de la job, nici despre nedreptatile saptamanii.
nici despre cum am murit un pic cand am vazut cum si-a spart barba o fetita de la gradinita. nici despre cum a primit mama ei vestea cu calm, desi uite ca poate despre asta ar trebui sa scriu.
nici despre cum a plans toma cand s-a rupt in 2 creionul cu care desena.
si eu cand eram ca el am plans cand am sters cu guma pana am gaurit pagina.
l-am intrebat: de ce ai plans?
pentru creion am plans, nu pentru mine. apoi doamna mi-a zis ca daca s-a rupt by mistake, nu trebuie sa plang, dar eu nu stiam ca by mistake.
n-o sa scriu nici despre baiatul de la afterschool care petrece saptamana cu mami si weekendul cu tati, desi uite si despre iubirea lui egala pentru parintii care nu se mai iubesc ar trebui sa scriu. sau cine sunt eu sa le judec iubirea? poate ca ei se iubesc cum nu stiu eu sa inteleg.
n-o sa scriu nici despre petele de pe obrazul si de pe piciorul lu toma, desi ma holbez la ele de 5 minute, in ignoranta mea care le va rezolva si pe astea cu un pupic numa.
n-o sa scriu despre dezamagirea nepretuirii, despre ramificatiile incertitudinilor, despre guguloiul de luna plina la care m-am uitat cu tatalutoma mai mult ca sa marcam ce ne invitase facebooku sa facem ca cica de la revolutia pasoptista nu se mai zarise asemenea guguloi.
tutancamon isi ingropase de mult chilotii lui cu fir de aur in piramidele pe care nu se asezase colbu, cand se infoiau mestesugarii in europa, sa scrie reforme, dar nici despre asta n-o sa scriu ca n-am evidente istorice.
n-o sa scriu deci despre nimic, fiindca nu pot sa incropesc de-o asezare in pagina, de o intriga, de un deznodamant ceva.
pot doar sa insir gand dupa gand, margica langa margica, frantura langa frantura, of langa of si sa-mi culc istoveala oblojita c-un ceai de anason, placid ca povestea de azi.


joi, 3 noiembrie 2016

onesta asumare a putinului

casa noastra nu contine scaune, ci doar o masa rotunda de aluminiu, in jurul careia stam pe niste perne. nu contine nici televizor, aragaz, cuptor cu microunde, aspirator, aer conditionat. nici medicamente. nici parfumuri. nici fier de calcat. nici decoratiuni din comert, ci doar facute de mine cu toma.
depozitarea se efectueaza in cutii de carton sau de plastic, pe care le aranjez o data la 3 luni cu stoicism. intre timp cartile, hainele, culorile, jucariile se cam amesteca intr-o entropie haioasa, cum imi place sa-i explic lui toma.
majoritatea ne-avutiilor constituie propria noastra alegere. desigur ca si viata a mai lucrat la minimalism, dar am invatat sa ni-l asumam cu seninatate.
in casa asta se sta de vorba, se picteaza, se iubeste, se plange si se rade.
se consuma doruri, se analizeaza concepte, se reveleaza minuni. pana la urma ce e spatiul?
e cadrul batailor inimilor, nu?
e locul de unde plecam dimineata si unde ne adunam seara sa ne simtim.
uneori repovestesc realitatea asta, probabil cand contrasteaza puternic cu nemultumirile domestice ale cunoscutilor.
povestea mea nu e despre cum e mai bine. e despre onestul asumat al putinului. despre emotii care se nasc, cresc, se transforma, in ciuda neavutului.
se poate.






sâmbătă, 29 octombrie 2016

vrei toamna in slapi? iei craciun fara brad

in parcul elvetian al sufletului meu egiptenizat e liniste.
expatii isi dorm inca trupurile albe pe care le vor aduce la iarba verde in vreo ora.
inspir, expir.
palmierii inalti si drepti ca niste creioane scriu o poveste fantastica despre cat de putin ne trebuie ca sa fim fericiti.
toamna blanda ne poarta zambind spre o iarna care n-are sa ne ninga nici anul asta. semn ca toate au un pret. vrei toamna in slapi? iei craciun fara brad. de unde si vorba inspirata a lu tudor a lu chirila: vrei soare, ia sa vezi ce de soare iti dau.
stiu si o injuratura cu soarili, de la tataia din gusoi, dar sa nu iesim din starea de bine, ca e pacat.
ma asez in pozitie de meditatie. ma gasesc multumindu-i soarelui pentru liniste, pentru iubirea din casa, pentru o meserie, pentru revelatiile din mijlocul copiilor. imi propun sa ma documentez despre zeul ra, la care se rugau radacinile egiptene ale lu toma, cand noi eram pamant sau apa, ca nici nu mai stiu.
toma se joaca cu prietenul lui irlandez, o sarboiaca simandicoasa ma intreaba cinstit ce cred despre educatie, ca niste oameni de stiinta spun ca mai bine nu pui copilul in colectivitate devreme.
cand vreau sa raspund, ea imi zice: stai ca nu mi-am terminat gandurile.
hai termina-le.
eu in belgrad am studiat farmacia, adauga ea cu patos, iar acum sunt doar nevasta de diplomat. ma doare c-am irosit toti anii aia studiind.
aoleu, si pe mine ma doare, imi vine sa-i zic, in conditiile in care noi nu consumam niciun medicament.
esti indragostita? ma intreaba.
sunt, raspund cu o tarie care ma surprinde si pe mine.
ea rade larg, neasteptand un raspuns prompt, iar mie mi se dizolva brusc toate nemultumirile prezentului, odata trecuta prin testul asta fulger.
pe drum spre casa ma opresc sub un copac plangacios ca o salcie, numai ca el plange cu niste ghirlande de bobite galbene si printre ele flori firave mov. asa ca o perdea fragila in contrast cu rupturile strazilor, autobuzelor, cladirilor.

toma mi-a inteles latura asta naturalista, sau poate doar o mosteneste, astfel ca ma surprinde cu cate o floricica, o frunza, o crenguta, in orice spatiu infim de verde in care ne-am situa. daca sunt cu alte femei de vorba, el aduce tuturor doamnelor cate o floare, iar eu mor de drag. e mai mult decat am visat, e peste gentlemanismul pentru care admiratia mea e pregatita.
in casa imi cere sa-i citesc balada unui greier mic, adusa de mamaia acum o iarna.
ei toma, eu am plans cand am aflat balada asta si eram un pic mai mare ca tine. am plans pentru tantalaul ala de greier.
why?
pai uite ca l-a luat toamna pe nepregatite, toamna romanesca e rece ma, nu gluma.
daca nu si-a pus maneca lunga!! rezolva toma vaicareala greierului.
auzi si la chitara asta din ilustratie, stiu ce canta, se repede el, acum ca a inteles ca e romaneasca rapsodia.
ia!
canta: hai hai cu trasiara! melodia lu tataie. ia canta-mi-o!
trasioara ma, nu trasiara.

pai ce mi-e drag pa lumea aaasta.
calu, pusca si nevaasta.
calu ma calatoreste, pusca de hoti ma pazeste.
pusca de hoti ma pazeste, iar nevastaaaa ma iubeste.
el asculta cuprins, iar eu ma bucur ca nu-mi cere sa traduc, fiindca la noi in viata, in casa, in inimi cuvantul, jucaria, obiectul gun sunt interzise.
dictatura militara din afara inimilor noastre nu se pune.
eu tot mai visez la nerazboaie. 




joi, 27 octombrie 2016

ce mai scrie toma

hai sa las aici un miracol, ca daca nu l-as fi trait n-aveam de unde povesti, vorba rapsodului.
noi nu detinem televizor. am mai spus asta. si nu ma dau mare, dar informatia e utila in context, nu va aprindeti aia care m-ati clasat deja in vreo secta naturalista.
nu detinem nici vreo carte in araba.
comunicam in engleza, desi toti 3 vorbim araba la nevoie, dar nu in casa.
toma poseda o araba mult mai buna ca a mea fiindca o exerseaza la cald cu colegii de gradinita, in timp ce eu ma dau academiciana lu peste in engleza mea simbolista. la fel cum ma dau si blogarita noaptea, cand imi adun slovele romanesti umil nediacriticizate.
cumva dintr-o nevoie organica de a-mi pastra identitatea, am refuzat sa invat sa citesc araba. o inteleg bine, o vorbesc binisor, o amestec cu engleza sau italiana, dar scriptic nu m-a intrigat in 5 ani.
initial ma asaltau toate insemnele de pe pereti, reclame, magazine, pliante. apoi am invatat sa ma detasez de durerea asta.
aseara in timp ce desena toma un copac, a rotocolit ceva ca un necuvant, in josul paginii.
mi-a zis: asta e scris.
eu am raspuns: sigur ca e scris. esti foarte priceput.
ii arat apoi opera lu tatalutoma, care ma lamureste degajat: aici scrie: egipt, in araba.
ba ej nebun? vorba poetului.
de unde stie asta ma sa scrie Masr ( egipt in araba)?
la gradinita n-avem decat carti in engleza. el a vazut cuvantul asta pe strazi si l-a memorat ca simbol identitar?
copilu asta s-o fi plamadit din revolutie ca sa-si iubeasca tara mai mult decat o sa invat eu vreodata s-o iubesc pe a mea?
deci el scrie deja ce eu nu stiu sa citesc.
l-am intrebat: toma ce ai scris aici?
a zis: egipt.
de unde ai invatat?
de la tati in timp ce-ti explica tie desenul meu.
toma cati ani ai?
eeei, 4, dar cand vreau sa am 6 nu ma mai corecta ca mi se face rusine.
auzi mami, cand erai tu mica, tati unde era?
era si el mic, dar la el in poveste. povestea mea s-a intalnit cu a lui ca sa te scriem pe tine, ca sa ne desenezi ce singuri n-am fi desenat niciodata.
mami is a funny girl, ii spune el lu tacso, ca intr-un men talk in care metaforele mele devin cel mult hilare, si ne intoarcem la rutina pusului la culcare.