vineri, 8 septembrie 2017

prima briza

m-a trezit pe la 5:30 o briza cuminte ca un cadou nesperat dupa vreo 5 luni de canicula.
daca nu prindeam dupa-amiaza aia de zapada din 28 aprilie de la pucioasa, cuptorul cairoului m-ar fi perpelit fara mila cum o face in fiecare an fara sa intrebe da tie cat de dor iti e de ploaie, da vantul, cum mai bate el?
Cerul era roz cu alb cu auriu. Soarele asteptase sa ma dumiresc cu briza surpriza, sa mananc 2 curmale si s-a asternut rasarind peste tableta mea- carte, cat sa pot sa-mi povestesc inima intre somnurile inca adanci ale baietilor mei vazuti si nevazuti.
Am primit ieri niste bucurie de acasa in forma de flori presate, sirop de coacaze, peltea de mure, tuica de prune, galbenele de pe camp si cimbru de la munte.
N-am plans. Mi-am badijonat cu ele dorul si i-am spus copilului din burta cat de norocosi suntem. El mi-a dat un cot ca a inteles. Copilul de langa burta mi-a zis: mamaia is the best.
Tatalutoma a baut o gura de tuica cu un of si a zis: la pucioasa are alt gust. La pucioasa nu doare nimic cand o bei.
Nu mi-am dat voie la nostalgie. Doar la recunostinta si la asumarea minunilor care inca se scriu, se inseileaza, se pun impreuna.
La multi ani mami. Multumesc de trandafirii din gradina si de lacrimile care i-au presat intru surpriza. S-a deschis sezonul rodiei in egipt. Te invit in gand la smoothie. Aproape ca nu plang.



miercuri, 30 august 2017

Din viata mea pe slow down inainte

zic sa mai relatez un pic din viata mea pe slow down inainte, sa arhivez practicile unei sarcini potolite intr-un cairo cald ca un cuptor din bucataria de vara in care cocea mamaia porumb adus de la mal.
Ziua incepe cu un smoothie de mango, smochine, banane, guava si lamaie.
cu samburii de mango stropiti cu niste ulei de masline imi fac un masaj din frunte pana in calcaie.
am 2 haltere a cate un kg si fac cu ele o tura de exercitii a cate 10 min de 2 ori pe zi.
am dat peste un exercitiu bun de respiratie, respectiv pronuntat so pe inspiratie si hum pe expiratie. vad ca merge.
apoi cam la 3 zile imi fac un masaj cu un amestec de uleiuri- sa le numesc esentiale desi sa ma bata cleopatra daca eu cred pe cuvant vreun producator de licori. inchid mintea si nu-i mai judec, ii dau inainte cu masajul si vorbesc cu copilul asta din burta: of ma Tao, hai ca mai avem de tras vreo 2 luni jumate si-apoi ne-om tine de mana intr-o oboseala noua.
Scrie in cartea mea magica de crescut burti armonioase sa am grija sa consum 7 culori pe zi, deci fac si eu un bilant: galben de la banana, portocaliu de la mango, inca un portocaliu de la cartoful dulce, un alb de la o branza de oaie, verde olive de la ghiciti! masline, bravo, verde crud de la castravete, hai si rosu de la sosul din orez. Deci am scos 7 daca iau in calcul tonurile moi si p-alea tari.
Ce mai incerc sa fac e sa nu ma angajez in discutii contradictorii ca ma amendeaza carlanul asta din burta instantaneu. Si sa nu ma supar pe dragu de Toma care are si el nevoile lui de om minune. Ii promit ca-i intruchipez sistemul solar, dar numa daca sunt eu soarele iar tacsu pamantul fiindca eu ametesc daca ma pun pe invartit.
aa, si sunt recunoscatoare in fiecare zi statului acasa. imi obosise mintea de atatea decizii, planuri, activitati, neajunsuri. cand spal vasele imi amintesc cum faceam lucrul asta amestecand ganduri de job si nemaiesind la lumina.
cam atat despre tihna mea obosita.
nu e o sarcina usoara, dar ii sunt recunoscatoare pentru toata rutina potolit-constienta pe care mi-a adus-o.
va mai povestesc daca mai apare ceva :).


sâmbătă, 19 august 2017

o mancare de varza, un cantar si o mana de pietre

multumesc toma ca m-ai spalat pe cap. cu sarcina imi e mai greu.
o sa te spal si neinsarcinata fiindca nu poti vedea la spate, numai eu pot.

cand eram mica uram mancarea de varza. azi o gatesc cu drag, iar toma mostenindu-mi sclifoseala timpurie imi zice: mami, ridica-mi moralul ca sa pot manca ce-ai gatit azi.
ai ma toma, cum se face ca eu si tati am mancat cate o farfurie mare iar tie trebuie sa-ti ridic moralul pentru 3 lingurite?
pai e simplu: cred ca voua va place varza, mie nu.

i-am confectionat un cantar dintr-un umeras si 2 pahare de unica folosinta.
a cantarit pietricelele culese la mare si s-a animat o vreme. auzi mami, unii copii au masini cate pietre am eu.
e adevarat, am zis. nu ne-a promis nimeni cantitati egale de jucarii. la unele mai trebuie sa lucram si singuri. e un exercitiu zilnic bogatia si o sa intelegi tu mai tarziu ca n-are legatura cu cate am putut sa-ti cumparam , ci cu cat am reusit sa ne iubim crescandu-te si cat am reusit sa crestem iubindu-te.





joi, 17 august 2017

stati tineri la suflet

s-au mai strans minuni neimpartasite, asa ca le pudrez peste greutatile zilelor sa nu moara speranta.
o minune e satul de la malul nilului unde am fost pentru 2 zile si-am lucrat cu copii desculti si femei acoperite, toma a cercetat insecte, s-a balacit, s-a uitat la stele mancand porumb fiert.
o minune a fost si lada de mango pe care a cumparat-o tatalutoma pentru toate smoothi urile diminetilor noastre. si lada de struguri pe care i-am facut vin cu mainile noastre.
si mesele fara carne, dovleacul meu copt, varza cu orez tot minuni sunt, sigur ca da.
minunata e si chinezoaica pe care am intalnit-o in sat si cu care am meditat pret de 3 minute. mi-a binecuvantat copilul din burta si i-a cantat primul cantec. s-a uitat la palma mea dreapta si a zis: esti foarte usoara, in sensul liber al cuvantului. you know how to make money but you don't save.
minunat e si cum toma imi pupa burta inaine de culcare. nu l-am rugat niciodata.
tot la minuni mai trec o femeie cu care m-am conectat recent si care crede in acelasi ton de firesc. genul ala de om cu care mananci din aceeasi farfurie si te bucuri ca nu ii e rusine. atatia oameni cu rusine, cu pretentii, cu asteptari inalte, cu judecati grabite ca uneori obosesti nepotrivindu-te.
pe seara am vazut o pisica alaptand 6 pisoi. am stat cu ea o vreme, am vorbit fara sunete. un pui nu reusea sa se strecoare la sursa si se uita nedumerit in ochii ei. ea l-a lins pe cap semn ca asa e viata, nedreapta uneori, iar el e primul din cei 6 care invata lectia asta.
minunat a fost si pe skype cand noi le-am spus bunicilor de la pucioasa ca am schimbat numele bebelusului in tao.
cum ma? a zis mamaia.
tao ma, o invatatura chinezeasca a zis desteptu de tataie. hai ca merge. tao si toma, in fine.
mamaia n-a mai comentat, iubirea n-are nume. m-a rugat in schimb sa verific pe net o mantra, hara Krishna, daca tot e sa ne duelam in spiritualisme.
si inchid povestea cu replica lu toma cu privire la transformarile sinelui: i don't know what is happening with me. I started not being like I was.
stati tineri la suflet si oblojiti un ranit pe zi, cu gandul sau cu imbratisarea- acolo unde spatiul permite apropierea.

duminică, 6 august 2017

Un snop de coriandru, 30 de lamai si un telefon prost

m-am dus la prietena mea care vinde verdeturi pe trotuar sa-mi cumpar coriandru cu gand sa scot toate metalele grele din corp cu urmatorul smoothie.
ce-ti dau frumoasa mea? am marar proaspat, menta, lamaite 30 de bucati la 10 lire. ce-ai in burta aia cat o maslina? o fata ceva?
nu e frumoaso, baiat si de data asta.
ai lasa-ma! ai facut poza si tot sau asa crezi tu numa?
nu bre, cu poza, e batuta palma.
hai lasa, face ea pace cu subiectul in tara in care barbatu tot face legea de cand nefertiti aia n-a stiut si ea sa reformeze mersul vietii mai in favoarea suratelor. o egoista si aia, numa ei sa-i fie bine, numa ei sa i se aduca apa in paharul de aur pe patul de bambus. in fine.
hai sa-ti dau ceva bun, ma indeamna ea catre un morman de prosoape langa sacul cu ierburi.
nu prea imi place, raspund eu asezandu-ma pe bordura si pipaind marfa.
bumbac de calitate, stii cum bea asta apa?
nu e bre bun, o invat eu cu mana care stie sa identifice un bumbac bun ca ala de la trainica.
aa, ia-l sa-l incerci.
hai las ca nu-l iau. toma, fa-ne o poza.
zambiti va rog.
ia da sa vad. aoleu ce telefon prost ai.
stiu frumoaso, da imi fac si io treaba cu el.
hai mergi sanatoasa iubita.
am vrut sa-i spun ca o sa incerc sa-i aduc poza, dar deja se indoieste de rezolutie, deci n-o mai dezamagesc.

joi, 3 august 2017

sezatori de poveste

am incropit zilele astea niste ateliere de povesti pentru vreo 150 de copii cu varste intre 1,5 si 12 ani.
majoritatea erau egipteni, ceva invazie de chinezi, un canadian, un francez si 3 jumatati romanesti cat sa cant si eu alunelu alunelu hai la joc.
desigur ca fiecare categorie de varsta a venit cu provocarile ei, dar schimbul de energie a fost asa cum avea sa promita titlul sezatorilor, de poveste.
toma mi-a fost cel mai de nadejde asistent, distribuind foi si creioane, avand grija de carti si de marionetele cu care am dat viata povestilor.
sunt multe momente care mi-au incalzit sufletul si o sa incerc sa inramez aici cateva dintre ele ca sa mai plang de drag cand aproape ca le voi fi uitat.
grupului de 7-12 ani le-am citit despre sentimente si am dezbatut ingrijorari.
un baiat de 11 ani la intrebarea: ce te ingrijoreaza? mi-a raspuns: ziua judecatii de apoi. un altul de 7 ani desi parea trist m-a asigurat ca el nu e niciodata ingrijorat. m-a intrigat. atunci de unde tristetea asta mai grea ca pacla de afara? si-a amintit de o singura ingrijorare inainte de un concurs de ecuatii de gradul 2 pe care l-a castigat. uau, am zis si l-am aplaudat toti. iar el a respirat bucuria noastra si n-a mai fost trist.
o fetita de 8 ani e ingrjorata cand trebuie sa cante in public. am rugat-o sa cante pentru noi si i-am daruit si ei aplauze. cand a fost sa-mi expun eu ingrijorarea, toma a raspuns in locul meu: ii e teama pentru bebele din burta. eu am zis ca nu imi e teama, dar ca ma simt obosita.
copiii mi-au adus atunci apa.
cu un grup a trebuit sa fac multe exercitii de respiratie inainte sa ne apucam de povesti, fiindca trupurile lor hiperactive nu stiau sa stea cuminti la sezatoare. 
o fetita de 3 ani rugata sa deseneze marioneta cu care tocmai se jucase, mi-a desenat un punct minuscul: e un rechin a zis, dar l-am facut mic sa nu se sperie nimeni. pe un baietel chinez de 4 ani care nu se oprea din zbarnaiala l-am potolit cu 5 respiratii adanci cu ochii inchisi, apoi l-am rugat sa-mi cante ceva in chineza. i-am multumit si l-am aplaudat si pe el. a fost magulit fiindca stie ca e cel mai nazdravan din clasa lui, iar tot ce aude zilnic e: henry stop, henry come here, henry you are punished. 
una peste alta a fost asa cu incurajari, cu aplauze, cu povesti si cu imbratisari.
cand m-au intrebat: mis mai vii si maine? am raspuns da, dar pentru alte grupe de copii. ei s-au intristat, dar eu le-am reamintit ca nicio ingrijorare nu dureaza forever. 
a doua zi pe scari m-am intalnit cu baiatul ingrijorat de ziua judecatii. m-a mai intrebat o data, mis sigur azi nu ai venit pentru noi?
sigur, am raspuns zambind. 
oricum mis, tata e doctor deee, dee si-mi arata burta mea rotunda. gynecologist, zic eu. el zambeste timid. daca ai nevoie de ceva mis..
multumesc ahmed. ai grija de tine.
si tu mis.
a fost una dintre cele mai frumoase oboseli de cand sunt insarcinata. mi-am amintit ce bine imi e intre copii, ce de revelatii imi aduc ei si ce dor imi era sa le ating inimile. 



duminică, 30 iulie 2017

in controlul emotiilor

ma simt puternica. poate e doar un echilibru perfect hormonal cu care ma cadoriseste sarcina si poate ca pana maine dimineata se risipeste, asa ca il astern repede cat sa propag bucuria in univers.
e o senzatie de claritate a emotiilor, a posibilitatilor, a provocarilor.
am o familie sanatoasa care imi rade cinstit.
am un barbat care a decis sa renuntam la carne si jubilez de atata surpriza. umplu tavile de dovlecei trasi in ulei de masline si usturoi, salata de vinete cu pasta de susan si prajituri din faina de orez.
am mers azi sa-i repar pantofii cu care se incalta de 2 ani in fiecare zi. in egipt nu ninge, nu ploua.. deci praful si drumurile lungi raman singurele impedimente.
i-am iubit mainile omului care a peticit pantofii. a facut pace cu gandul ca nimeni nu vrea sa-i duca mestesugul mai departe, dar a ras cu sufletul cand toma i-a dat o paine calda drept rasplata pentru munca lui fara pret.
in claritatea mea hormonala imi vine sa scriu si despre nevaccinare.
despre gloata de victime ale reactiilor adverse, despre plansul care nu se mai resoarbe al parintilor mai nenorocosi ca mine. dar n-o fac inca, desi subiectul arde in mine ca o flacara a adevarului nepropagandist, neinjurat, nepitit, neputincios de circumstantial.
las lirica sa se aseze, imi documentez intentiile, imi celebrez instinctele.
ma simt vie, treaza si norocoasa.
e o plenitudine cu care nu stiu daca m-am mai intalnit.
ma duc sa dansez.